La hotarul dintre Orient şi Occident, între întinderea falnicilor munţi Ural, imensitatea teritoriului Rusiei şi a Mării Caspice, se află câteva dintre ţările cele mai vechi ale continentului asiatic, peste care s-au succedat unele dintre cele mai puternice imperii ale umanităţii, țări a căror istorie este strâns legată de legendarul Drum al Mătăsii, care a unit timp de secole Europa de Asia de Est, transportând mărfuri, dar şi idei şi ştiinţă. Vă invităm aşadar să păşim împreună pe teritoriul uneia dintre ele, în Uzbekistan sau “ţara domurilor albastre”, un adevărat paradis al celor pasionaţi de istorie şi arheologie, o destinaţie care ne va fermeca cu siguranţă prin amabilitatea localnicilor, diversitatea şi multitudinea obiectivelor turistice pe care le vom vizita. Vom asculta poveştile despre caravane şi negustorii încărcaţi cu mărfuri scumpe, mirodenii şi mătăsuri și vom păși plini de entuziasm în Noul An în “ţara domurilor albastre”, amintindu-ne de versurile poetului englez James Elroy Flecker care evocă aceste ţinuturi în “Călătorie de aur către Samarkand”.
AVANTAJE Agentia noastra
- zbor cu o singură escală, cu compania Turkish Airlines
- 7 nopţi cazare în hoteluri de 4* și 3* în regim de demipensiune
- Cină festivă de Revelion inclusă
- intrările incluse la obiectivele din program
- ghizi locali
- conducător român de grup
Info insotitor: român şi ghizi locali
Obiective natura: Deşertul Kyzylkum
Obiective arta: Observatorul Ulugh Beg, Mausoleul Gur – Emir, Situl arheologic Afrosiab, Muzeul de Istorie, Piața Registan, Medrasa Ulugh Beg, Medrasa Sher – Dor, Medresa Tilla Kori, Moscheea Bibi Khanum, Necropola Shakhi – Zinda, Sitora-i-Mokhi Khosa, Complexul Liabi – Khauz (Medresele Nodir-Divan-beghi, Kukeldash, Khonako), Moscheea Magoki – Attari, Medresa Chor Minor, Mausoleul dinastiei Samanide, Mausoleul Chashma – Ayub, Moscheea Bolo Khauz cu minaretul şi bazinele sale, Fortăreaţa Ark, Medresa lui Ulugh Beg, Poi – Kalyan, Medresa Miri-Arab, Minaretul Kalyan, Moscheea Djuma, Medresa hanului Abdulaziz, Fortăreața Ichan – Kala, Palatul Tash – Khauli, curtea interioară Kurynysh Khana, Moscheea Juma, Mausoleul Seyid Allauddin, Moscheea Bagbanli, Mausoleul Pakhlavan-Makhmud, Minaretul Kalta Minor, Medresa Mukhammed Amin Khan, Medresa şi Minaretul Islam Khodja, punctul panoramic Ak – Sheikh Bobo, Piața Imamului Khast, Medresa Barak Khan, Moscheea șeicului Tillya, Mausoleul Kafal Shashi, Piața Independenței, Piața Amir Temur, Piața Teatrului Alisher Navoi, Muzeul de Arte Aplicate, Medresa Kukeldash.
Obiective traditii: Seara Festivă de Revelion
Obiective distractii: Bazarele locale
Info tarif:
1190 EURO + 1090 USD / loc în cameră dublă; Supliment single: 220 EURO
(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 120 usd/pers.)
Nr minim de turisti: 20
Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre
Ghizi locali
Mese: Mic dejun: 8
Cină: 7
PROGRAMZiua 1. Bucureşti – Varșovia – Tashkent- Masa: În avion
- Transport: Avion
- Descriere: Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 16:00 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lot Polish Airlines). Plecare spre Varșovia cu compania Lot Polish Airlines, zbor LO 646 (18:25 / 19:20), de unde vom pleca cu zborul LO 191 (23:00 / 09:05) spre Tashkent.
Ziua 2. Tashkent- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Oscar Boutique 4* (sau similar 4*)
- Transport: Avion
Autocar
- Obiective: Piața Imamului Khast
Medresa barak Khan
Moscheea șeicului Tillya
Mausoleul Kafal Shashi
Piața Independenței
Piața Amir Temur
Piața Teatrului Alisher Navoi
Metroul din Tashkent
Muzeul de Arte Aplicate
Medresa Kukeldash
Bazarul de mirodenii Chorsu
- Descriere: Sosire la Tashkent la ora 09:05. Întâlnire cu reprezentantul local care ne va însoți pentru cazare la Hotel Oscar Boutique 4* (sau similar 4*). Mic dejun. Până nu demult, supremaţia de capitală a fost deţinută de Samarkand, dar începând cu anul 1930 capitala a fost mutată la Tashkent, oraș pe care-l vom descoperi într-un tur panoramic care va include Piaţa Imamului Khast, epicentrul oraşului, Medresa Barak Khan, fondată în sec. al XVI-lea de către un descendent al lui Timur Lenk care a domnit în Tashkent pentru dinastia Shayabanida, Moscheea şeicului Tillya, construită în aceeaşi perioadă cu Medresa Barak Khan, precum şi Mausoleul Kafal Shashi, un mare poet, doctor şi filosof musulman care a trăit în Tashkent în perioada anilor 904 - 979, Piaţa Independenţei, Piaţa Amir Temur, Piaţa Teatrului Alisher Navoi, după care vom vizita metroul din Tashkent şi Muzeul de Arte Aplicate, construit la sfârşitul sec. al XIX-lea de către meşteşugarii locali. În continuarea zilei vom vizita Medresa Kukeldash şi bazarul de mirodenii Chorsu, cel mai mare din Tashkent. Cină la un restaurant local. Cazare în Tashkent la Hotel Oscar Boutique 4* (sau similar 4*).
Ziua 3. Tashkent – Samarkand- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar, tren
- Obiective: Observatorul lui Ulugh Beg
Mausoleul Gur-Emir
situl arheologic Afrosiab
Mausoleul Sfântului Daniel
Centrul de Hârtie de Mătase
- Descriere: Mic dejun. Dimineața vom pleca cu trenul de mare viteză „Afrosiyob” spre Samarkand, citadela splendorilor din Asia Centrală. Niciun nume nu este mai evocator pe Drumul Mătăsii ca Samarkandul, unul dintre cele mai vechi orașe existente în lume și cel mai vechi din Asia Centrală. Despre Samarkand, atunci când l-a cucerit, însuşi Alexandru cel Mare a afirmat la un moment dat: „...tot ce am auzit despre Marakanda este adevărat, mai puţin faptul că este mai frumos decât mi-am imaginat vreodată”. Samarkandul este un oraş al puterii şi al declinului în acelaşi timp, datorită istoriei tumultoase pe care a trăit-o. De la oraş strategic şi nod comercial al caravanelor de pe Drumul Mătăsii în periplul lor către China, India şi Persia, până la rolul de capitală pe care l-a jucat de-a lungul timpului sub dominaţia diferitelor imperii şi naţiuni, Samarkandul a rămas neschimbat şi a ascuns în multitudinea obiectivelor sale turistice toată moştenirea cultural-artistică pe care i-au lăsat-o cei care l-au locuit. Vreme de secole a fost o capitală a Islamului moderat şi luminat, un centru al dervişilor şi sufiţilor, savanţilor, astronomilor şi medicilor din această parte a lumii. După sosire vom face un tur de oraş care va include Observatorul lui Ulugh Beg, mare astronom şi matematician şi totodată nepotul lui Timur Lenk, Mausoleul Gur-Emir, emirul care a construit macabre piramide din capetele învinşilor săi, situl arheologic Afrosiab, Mausoleul Sfântului Daniel, un loc unic de rugăciune pentru musulmani, creștini și evrei, care atrage un număr mare de pelerini din multe naționalități și religii și Centrul de Hârtie de Mătase pentru a vedea procesul străvechi de fabricare a hârtiei. Cină la un restaurant local. Cazare în Samarkand la Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*).
Ziua 4. Samarkand- Masa: Mic dejun și Cină festivă de Revelion
- Cazare: Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Piaţa Registan
Medresa lui Ulugh Beg
Medresa Sher - Dor
Medresa Tilla Kori
Moscheea Bibi Khanum
Necropola Shakhi - Zinda
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom continua explorarea orașului Samarkand, prilej cu care vom vizita Piaţa Registan, în traducere „locul nisipos”, care a devenit centrul oficial al oraşului încă din vremea lui Timur Lenk. Piaţa este străjuită de cele 3 medrese importante ale oraşului aflate sub patronajul UNESCO: Medresa lui Ulugh Beg, Medresa Sher - Dor şi Medresa Tilla Kori. Turul va continua cu Moscheea Bibi Khanum, numită aşa în cinstea celei mai iubite soţii a lui Timur Lenk, Necropola Shakhi - Zinda ansamblu de mausolee datând din perioada secolelor XI - XII, care conform legendei a fost construit deasupra mormântului lui Kussam, fiul lui Abbas şi nepotul Profetului Mahomed. Cină festivă de Revelion. La mulţi ani 2026! Cazare în Samarkand la Hotel Orient Star 4* (sau similar 4*).
Ziua 5. Samarkand – Bukhara- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel Orient Star Varaxsha 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Complexul Liabi – Khauz
Medresele Nodir-Divan-beghi
Kukeldash şi Khonako
Medresa Chor Minor
Moscheea Magoki – Attari
- Descriere: Mic dejun. Dimineaţa vom pleca spre Bukhara. Pe traseu vom vizita Sitora-i-Mokhi Khosa, unde vom admira reşedinţa ultimului emir de Bukhara. Oraşul Bukhara este capitala provinciei cu acelaşi nume, fiind cel de-al 5-lea oraş ca mărime al ţării. A fost locuit încă din timpuri străvechi (aprox. din sec. al V-lea), iar de-a lungul timpului s-a remarcat ca un important centru cultural şi artistic, ca de altfel şi ca un important nod comercial pe Drumul Mătăsii. Oraşul a fost o lungă perioadă de timp capitala Imperiului Samanid, între secolele IX - X şi multă vreme oraşul a fost numit „Stâlpul Islamului”, deoarece pe lângă viaţa activă spirituală care a înflorit aici, a fost îndrăgit şi folosit ca reşedinţă de mari personalităţi ale lumii intelectuale persane în perioada Evului Mediu. O dată sosiți la Bukhara vom fi transferați la hotel, iar după-amiază vom începe alături de ghidul local explorarea oraşului Bukhara, prilej cu care vom vedea Complexul Liabi – Khauz compus din Medresele Nodir-Divan-beghi, Kukeldash şi Khonako, Medresa Chor Minor, utilizată în trecut ca bibliotecă pentru studenţi și Moscheea Magoki – Attari. Cină și cazare la Hotel Orient Star Varaxsha 3* (sau similar 3*).
Ziua 6. Bukhara- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel Orient Star Varaxsha 3* (sau similar 3*).
- Transport: Autocar
- Obiective: Mausoleul dinastiei Samanide
Mausoleul Chashma – Ayub
Moscheea Bolo Khauz
Medresa lui Ulugh Beg
Fortăreaţa Ark
Poi – Kalyan
Medresa Miri-Arab
Moscheea Djuma
Minaretul Kalyan
- Descriere: Mic dejun. Zi dedicată oraşului Bukhara, prilej cu care vom vizita cele mai importante medrese şi moschei ale oraşului: Mausoleul dinastiei Samanide (sec. IX - X), o capodoperă a arhitecturii funerare islamice, considerată a fi primul mausoleu islamic din Asia Centrală, Mausoleul Chashma – Ayub, Moscheea Bolo Khauz cu minaretul şi bazinele sale, Medresa lui Ulugh Beg, celebrul matematician, astronom şi sultan persan care a domnit aici în perioada timuridă şi ale cărui contribuţii sunt recunoscute şi apreciate și în prezent în matematică şi astronomie, şi frumoasa Medresă a hanului Abdulaziz, Fortăreaţa Ark, reşedinţa emirilor de Bukhara, Poi – Kalyan, a cărui particularitate o reprezintă minaretul ce datează din sec. al XII-lea, care a devenit simbolul oraşului, complex unde vom putea admira Medresa Miri-Arab, Moscheea Djuma și Minaretul Kalyan. Cină la un restaurant local. Cazare în Bukhara la Hotel Orient Star Varaxsha 3* (sau similar 3*).
Ziua 7. Bukhara – Khiva- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel Zarafshon Boutique 3* (sau similar 3*)
- Transport: Autocar
- Obiective: Deşertul Kyzylkum
- Descriere: Mic dejun. Plecare spre Khiva de-a lungul deşertului Kyzylkum sau „deşertul roşu”, cum este numit în turcă. Khiva este unul dintre oraşele şi punctele de oprire de pe legendarul Drum al Mătăsii. Deşi despre acest oraş legenda spune că ar fi fost construit de însuşi Shem, fiul biblicului Noe, dovezile arheologice îi situează apariţia în sec. al VIII-lea, când este amintit ca cetate importantă şi punct comercial pentru caravanele de negustori care parcurgeau Drumul Mătăsii din Asia către estul şi vestul Europei. Cină cu spectacol folcloric la un restaurant local. Cazare în Khiva la Hotel Zarafshon Boutique 3* (sau similar 3*).
Ziua 8. Khiva – Tashkent- Masa: Mic dejun și cină
- Cazare: Hotel Oscar Boutique 4* (sau similar 4*).
- Transport: Autocar, avion
- Obiective: Palatul Tash - Khauli
Moscheea Juma
Mausoleul Seyid Allauddin
Moscheea Bagbanli
Mausoleul Pakhlavan-Makhmud
Minaretul Kalta Minor
Medresa Mukhammed Amin Khan
Medresa şi Minaretul Islam Khodja
- Descriere: Mic dejun. În această zi vom face un tur al oraşului Khiva care va include partea veche a oraşului, Ichan - Kala, inclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO, zonă înconjurată cu ziduri puternice care datează din Evul Mediu, cu porţi orientate către toate cele 4 puncte cardinale, conferind astfel întregului ansamblu înfăţişarea unei fortăreţe. În orăşelul care parcă a rămas încremenit în istorie, unde în orice moment ne-am aştepta să intre o caravană încărcată cu mirodenii, vom fi uimiţi de frumuseţea medreselor şi a minaretelor care domolesc cu albastrul lor strălucitor asprimea naturii înconjurătoare. Vom vizita Palatul Tash - Khauli unde vom vedea din curtea interioară Kurynysh Khana, folosită în timpuri străvechi la recepţiile oficiale, o splendidă cameră cu portice monumentale, împodobite cu ornamente asemănătoare stilului majolica din Portugalia. Vom descoperi apoi o altă mărturie a stilului arab arhaic, Moscheea Juma, care datează din sec. al X-lea şi minaretul situat în apropierea acesteia care datează încă din sec. al IX-lea. Vom vizita în continuare Mausoleul Seyid Allauddin şi Moscheea Bagbanli care datează din sec. al XIV-lea. În timpul turului vom mai vedea pe lângă pleiada de medrese construite în sec. XVII - XVIII şi Mausoleul Pakhlavan-Makhmud, Minaretul Kalta Minor, Medresa Mukhammed Amin Khan, Medresa şi Minaretul Islam Khodja. Cină la un restaurant local. Transfer la aeroport pentru plecarea cu compania Uzbekistan Airways, zbor HY 58 (23:00 / 00:20) spre Tashkent, unde ne vom caza la Hotel Oscar Boutique 4* (sau similar 4*).
Ziua 9. Tashkent – Varșovia – Bucureşti- Masa: Mic dejun la pachet
- Transport: Autocar
Avion
- Descriere: Mic dejun la pachet. Transfer la aeroportul din Tashkent pentru plecarea spre Varșovia cu compania Lot Polish Airlines, zbor LO 192 (10:25 / 13:10), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul LO 645 (14:50 / 17:40).